Cupa Mondială din 2022 ar putea fi mutată

Cupa Mondială din 2022 ar putea fi mutată
Publicat: 22/09/2014, 17:32
Actualizat: 01/02/2019, 21:54

„Eu cred până la final că ediția Cupei Mondiale din 2022 nu va avea loc în Qatar”, a declarat fostul președinte al Federației Germane de Fotbal (DFB), într-un interviu acordat Sport Bild Plus.

Zwanziger își bazează aceste afirmații pe riscul la care sunt supuși fotbaliștii și spectatorii din cauza căldurii extreme.

„Medicii spun, și eu am insistat asupra acestui punct din protocol, că nu pot garanta că o Cupă Mondială se poate ține vara în aceste condiții”, a continuat oficialul FIFA.

Deși tehnicile de răcorire a stadioanelor sunt posibile, Cupa Mondială nu presupune numai arene, consideră oficialul. „Există de asemenea suporteri care vin din toată lumea și care vor fi afectați de căldură. Primul incident care va pune în pericol viața unei persoane va face obiectul unei anchete. Și nimeni din Comitetul Executiv nu ar vrea să răspundă pentru asta”, a adăugat el.

Ideea unui Mondial organizat iarna este departe de a face unanimitate, potrivit lui Zwanziger

„Cum a spus însuși Zwanziger, este părearea lui personală”, s-a mărginit a răspunde FIFA agenției sportive Sid.

Qatarul face obiectul unui val de critici din partea organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului și a sindicatelor, care denunță abuzuri și condiții grele de muncă pentru lucrătorii străini angajați pe șantierele stadioanelor.

Totodată, statul din Golf trebuie să facă față acuzațiilor de corupție în procesul de atribuire a Cupei Mondiale după ce Sunday Times a susținut, la începutul lunii iunie, că se află în posesia a mii de e-mail-uri și a altor documente care atestă plăți efectuate de Bin Hammam, un fost înalt responsabil al sportului din Qatar, către reprezentanți ai fotbalului internațional pentru obținerea susținerii candidaturii țării sale.

Comisia de etică a FIFA urmează să anunțe, la începutul anului 2015, rezultatele unei anchete cu privire la atribuirea controversată a Mondialului din 2018 Rusiei, dar și a ediției următoare Qatarului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier...
×